Problema consumului de substanțe interzise a devenit una dintre cele mai mari preocupări pentru societate!

         Bucureștiul este orașul în care mii de tineri ajung la unitățile de primiri-urgențe după ce consumă droguri de la vârste din ce în ce mai fragede!

         Pentru a crea o strategie adaptată realităților actuale, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a organizat o întâlnire cu reprezentanții din sectorul medical și instituțiile abilitate. Totul cu un singur scop: salvarea tinerilor din București!

         Întâlnirea a reunit reprezentanții următoarelor instituții cu atribuții în domeniu, precum și reprezentanți ai unităților medicale:

  • Domnul doctor Andrian ȚÎBÎRNĂ – manager Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”;
  • Domnul doctor Adrian MARINESCU – manager Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”;
  • Domnul Florian LIXANDRU - inspector școlar general, Inspectoratul  Școlar al Municipiului București;
  • Domnul prof. univ. dr. Liviu LUCACI – rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”;
  • Doamna Ruxandra SIMION – director adjunct PROEDUS;
  • Doamna Cosmina SIMIEAN – director general, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București;
  • Domnul Cătălin ZOICAN – director general în cadrul Direcției Situații de Urgență, Statistici și Strategii din Primăria Municipiului București.

 

 

         Studiile ne arată de la an la an că vârsta celor care consumă substanțe interzise, este din ce în ce mai fragedă. O societate sănătoasă este la rândul ei, o societate prosperă și orientată spre viitor. Pentru a atinge acest ideal, toate instituțiile abilitate trebuie să colaboreze pentru a ajunge la un numitor comun.

         Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a decis să facă un pas în față pentru a pune la punct un plan complex de a ajunge cât mai ușor la tinerii consumatori de droguri.

         Studiile ne arată că pe lângă instituțiile abilitate, în tot acest proces, ar trebui implicați și părinții. Atunci când vine vorba despre tinerii de până în 15 ani, informarea părinților și a familiilor ar putea reduce numărul de cazuri aflate sub influența stupefiantelor. După această vârstă, campania ar trebui să fie concentrată în mod egal către ambele grupuri țintă.

         Reprezentantul Jandarmeriei Capitalei a subliniat faptul că orașul este acaparat de evenimente pentru tineret care sunt luate cu asalt de dealeri și traficanți de droguri.

         Chiar și reprezentanții unităților medicale trag semnale grave de alarmă. Consumul de droguri poate să crească riscul de contractare a unor boli infecțioase precum HIV, hepatita B și hepatita C în situația în care drogurile sunt administrate folosind aceeași seringă. Statisticile indică că în cazul consumatorilor de droguri, mai ales pe cale injectabilă, 70% dintre ei au hepatită C; 7 din 10 consumatori au virusul hepatitei C; 30-40% din consumatori au hepatită B; de asemenea o parte din consumatorii de substanțe interzise sunt purtători de virus HIV.

         În același timp, la ultimul referendum, bucureștenii au decis că municipalitatea este responsabilă de a veni cu proiecte clare și concise pentru a reduce numărul consumatorilor de droguri, iar votul lor vine la pachet cu o obligație morală de a îi asculta. Din acest motiv, reprezentanții ATOP au hotărât să vină cu o serie de măsuri axate pe 3 paliere importante:

  1. prevenirea consumului de droguri – categoria de vârstă 0-18 ani: copiii trebuie preveniți să nu consume droguri prin metode specifice, și cu ajutorul instituțiilor care au competențe pe acest segment;
  2. accesul la tratament pentru consumatori;
  3. reducerea riscurilor care se adresează consumatorilor la care tratamentul împotriva adicțiilor a eșuat. Scopul fiind acela de a reduce riscul atât pentru consumator, cât și pentru comunitatea din care face parte prin testări succesive. O altă măsură avută în vedere constă în reducerea numărului consumatorilor care se droghează cu aceeași seringă.

 

Comunicat (format.pdf)